Treepi este o inițiativă de antreprenoriat social născută în plină pandemie Covid-19. Anul 2020 ne-a blocat majoritatea proiectelor așa cum știam noi să le implementăm – festivaluri în zeci de orașe cu zeci de mii de participanți, proiecte de educație prin mișcare oferite anual la peste 5000 de copii, tabere de vară cu sute de participanți și mentori.
Așa a revenit în actualitate un proiect gândit încă din 2017, însă care “fusese pus într-un sertar virtual, pentru atunci când vom avea timp”. Acel moment a venit în 2020 și așa s-a născut Treepi.
Fiecare proiect derulat la Treepi, fie că e un eveniment privat sau de business, fie că e o cazare sau o cină spectaculoasă în inima pădurii, va genera automat un beneficiu direct pentru educație, prin programul Creatori de viitor. Astfel, un procent de până la 20% din veniturile realizate în cadrul Treepi, va fi direcționat către un proiect educațional ales împreună cu cei care ne calcă pragul.
