Copacii noștri spun povești – trunchiurile albe și zvelte ale mestecenilor, stăpâni absoluți ai zonei, se unduiesc la fiecare pală de vânt. Îmbrățișează, din loc în loc, câte un brad tânăr ori străjuiesc stejarii crescuți la buza văii. Aluni, carpeni sau sălcii – fiecare copac are o poveste frumoasă. Și o vor spune oricui e dornic să asculte.

Plimbări care te vor umple de bucurie, odihnă sau lectură într-un hamac, “copilăreală” pe prâsnel sau masa luată la umbra lor – orice decizi să faci, copacii noștri te vor primi, cu drag, printre ei.

Într-un loc de basm se potrivea doar un cort desprins, parcă, din poveștile pline de aventuri ale copilăriei. Acesta e Tipi, sanctuarul străjuit de mesteceni, locul din care simți pulsul pădurii și auzi cum bat inimile copacilor.

Printre mesteceni, timpul nu trece. Rămâne, parcă, agățat de ramuri, ca niște frunze foșnitoare.

Aici nu-i grabă. E doar tihnă. E acea liniște a inimii, independentă de tot ce se aude în jur. E pacea care se așterne după ce tot tumultul vieții cotidiene s-a stins. E mirarea în fața creației desăvârșite a Marelui Artist. E bucuria de A FI.

Aceasta-i tihna care ne pătrunde-n suflet de fiecare dată când suntem la Treepi. Când, în fața a tot și a toate, singurul gând care revine și rămâne e cel rostit cu mult ‘nainte: “Eu cred că veșnicia s-a născut la sat.” (Lucian Blaga)