Maghiarii îi spun Kalotaszeg, românii, Țara Călatei. E zona care se întinde, în lung, între Cluj-Napoca și Huedin și, în lat, de la platourile înalte ale Apusenilor clujeni, până pe văile Nadășului și Almașului. În total sunt cam 40 de sate – majoritatea românești, unele mixte și câteva preponderent maghiare – unde se păstrează o arhitectură specifică, tradiții comune, și, în comunitățile maghiare, un port și un dans caracteristice.

Maghiarii îi spun Kalotaszeg, românii, Țara Călatei. E zona care se întinde, în lung, între Cluj-Napoca și Huedin și, în lat, de la platourile înalte ale Apusenilor clujeni, până pe văile Nadășului și Almașului. În total sunt cam 40 de sate – majoritatea românești, unele mixte și câteva preponderent maghiare – unde se păstrează o arhitectură specifică, tradiții comune, și, în comunitățile maghiare, un port și un dans caracteristice.

Cu toate acestea, în Cluj-Napoca, dacă întrebi despre Ţara Călatei un român, acesta va da din umeri, deoarece nu a auzit niciodată de ea. În acest context, cel mai bun mijloc de „explorare” este site-ul taracalatei.ro, și câteva pliante de prezentare a unor localități precum Izvoru Crișului, Sâncraiu și Căpușu Mare, care se găsesc la centrul de informare turistică din incinta Muzeului de Etnografie a Transilvaniei. Tot de aici puteți lua și o hartă a județului, care vă ajută la orientare.

Plecând din Cluj spre Huedin, un prim popas este comuna Mănăstireni. Pentru a ajunge aici, trebuie să urmați un drum secundar, care se bifurcă din DN1 în Căpuşu Mare, și trece apoi pe lângă Agârbiciu, sat cu o biserică de lemn, apoi prin Dângău Mare, Dângău Mic și Mărceşti.

Pe la Mărcești se ajunge deja în zona platourilor muntoase, cu peisaje spectaculoase, atât vara cât și iarna. Geografii spun că un astfel de platou este o „suprafață de nivelare întinsă”, adică aproape un șes, la munte! Din această contradicție s-au născut cele mai frumoase peisaje din județul Cluj – sate cu case risipite printre pășuni și fânațe. Cel mai cunoscut platou montan de acest tip este cel de la Mărișel, dar și aici, între Mărcești și Râșca, ți se pare că, dacă te ridici pe vârful picioarelor, poți atinge cerul cu mâna.

De-a lungul drumului, țăranii scot pe tarabe improvizate bunătăți gătite în gospodării, după rețete ancestrale. Cartofi, dulcețuri, siropuri, sucuri naturale, murături, lactate – toate sunt etalate pentru turiștii care merg spre munți. Maria Ispas (40 de ani), una dintre vânzătoarele de la marginea drumului, își laudă siropul de cătină, dulceața de afine și sucul de mere. Dar piesa de rezistență a ofertei sunt cartofii de Râșca, netezi și lucioși, și „ciolomada” de casă. Cea din urmă e un soi de murături asortate – ardei, ceapă, gogoșari, în cea mai mare parte – după o rețetă maghiară (csalamádé), îmbunătățită de gospodinele românce.

Text preluat din Revista Sinteza.

Pentru articol complet: Revista Sinteza